Prea tirziu

Durerile sufletului nu se deosebesc de cele ale trupului, ba citeodata le intrec in intensitate. La concluzia aceasta ajunsese si Magda, care descoperise (mult prea tirziu!) ca avuse fericire in miinile sale si ca permise sa-i fie luata. Reactia ei la aparitia primei rivale fusese copilareasca, dezarmase neconditionat, capitulase. Asta n-o avantajase deloc, pierduse (dintr-un orgoliu nemasurat) lupta cu dusmanca, pierzindu-l in acelasi timp si pe George (dupa care avea sa regrete din clipa aceea in fiecare zi.). Daduse cu piciorul norocului, crezuse ca se vor ivi si alte ocazii, nestiind ca in viata nu te intilnesti prea des cu “a doua sansa “ (uneori nu te intilnesti nici cu prima!). Partea proasta (si cea mai dureroasa) era ca Magda trebuia sa-si asume singura consecintele. Atunci cind poti imparti vinovatiile cu altcineva, e mai usor, imparti durerea in doua si-ti alegi partea suportabila, pe care o poti duce, altfel te sufoci, te apuci de baut, de fumat, de tot ce e mai rau, te omori singur. Refuzi lupta, iti pierzi mintile, nu mai stii ce vrei, ce astepti, inoti prin mocirla aceasta a disperarii, te autoflagelezi (aducind amintirile in fata!) inutil, fiindca nu exista cale de intoarcere, oricit te-ai amagi, iar viata merge inainte, trecind peste cadavre.