Cititorul unei pagini tiparite isi stabileste singur ritmul lecturii in functie de dificultatea textului, de cunostintele sale, de starea sa de oboseala mai ales atunci cand vorbim despre stiri locale, de exemplu stiri Teius. Cititorul poate relua o fraza sau un pasaj, daca nu a inteles; se poate opri pentru a medita asupra unei idei sau poate sa intrerupa lectura. Telespectatorul nu are asemenea posibilitati. Mesajul audio – vizual pe de alta parte, soseste in flux continuu ; ceea ce nu se intelege in momentul difuzarii ramane o informatie pierduta. Asadar stirile televizate sau cele de la radio sunt primele care necesita o redactare riguroasa, avand in vedere ca adecvarea lor la mediul comunicarii reprezinta o conditie definitorie de existenta a acestui tip de media. Prin alaturarea lor, intre imagine si cuvant pot aparea relatii de concurenta, de redundanta, sau de complementaritate. O imagine foarte captivanta prin, sa zicem, dramatismul sau ineditul ei, va distrage atentia spectatorului de la comentariu.
La fel, un comentariu interesant va pune in umbra imaginea care il insoteste. Un text nu este absolut liniar, el contine pasaje mai mult sau mai putin „interesante” ca orice stiri Teius. La fel stau lucrurile si in ceea ce priveste succesiunea imaginilor. Momentele forte ale discursului vizual nu trebuie sa coincida cu momentele forte ale discursului verbal. Este bine ca atentia privitorului sa fie condusa alternativ intre palierul verbal si cel auditiv.