Cele mai bine pastrate secrete din spatele iluziilor lui Harry Houdini

Radioul din 1950. Houdini, marele iluzionist care i-a inspirat pe majoritatea magicienilor moderni, a dezvoltat la un moment dat un truc inedit: Radioul din 1950. In 1925, cand aceasta iluzie foarte reusita a fost prezentata, radioul era o noutate iar radioul prezentat de Houdini incerca sa anticipeze cam cum ar arata si ar functiona unul de la 1950. Maestrul Houdini a inceput reprezentatia sa prin a arata publicului o masa mare, pe care era o fata de masa care acoperea jumatate din picioarele mesei. Apoi acesta s-a plimbat de jur imprejurul mesei demonstrand ca nu exista oglinzi sau alte „preparatii”.

Asistenta sa a pus pe masa un radio urias de doi metri pe un metru. Se puteau observa butoane mari si usi duble. Usile au fost deschise larg pentru a demonstra ca nu sunt decat componente tehnice ale radioului, transformatoare si alte lucruri care tineau de electronica radioului. A inchis usile si a umblat la un buton de cautare a frecventei pana a prins un post de radio. O voce de barbat a anuntat un numar al asistentei Dorothy Young care trebuia sa danseze Charleston. Partea de sus a radioului s-a deschis si asistenta a iesit din radio si a dansat Charleston. „Alegeti orice statie radio doriti si veti avea fata pe care o doriti. Si nu, nu e de vanzare, domnilor”, a spus Houdina amuzat. Un truc perfect, insa care ascunde un mare secret. Masa era cheia iluziei, pentru ca avea partea de sus impartita in doua compartimente secrete-primul se deschidea, al doilea o tinea pe asistenta si-i sustinea greutatea sa nu cada sub fata de masa si sa fie vazuta de public.

Cand radioul era pus pe masa, tanara era deja in el, in locul special, iar cand Houdini a deschis usile, aceasta era intre cele doua compartimente, sustinuta bine. Cand Houdini cauta postul de radio, femeia a revenit la locul ei in partea de sus si a iesit la semnalul maestrului iluzionismului. Dorothy a murit la 103 ani, in 2011. Houdini in 1926.