Dacă m-aș așeza pe trotuarul
înghețat de visuri și aș asculta în tăcerea apăsătoare… tot ceea ce
gândul meu șoptește în valuri , cred, că aș ajunge să mă înec în
propriu-mi monolog interior.
Aș sta așa, liniștită cu fundul în zapadă, nebăgând de seamă frigul ce e din ce în ce mai crud cu mine, nici pe oamenii supărați și încruntați ce nu mai au timp să se mai oprească și să mai ofere un zâmbet cald unui om care simte că se prăbușește în neștire. Nu aș mai băga de seamă mașinile zgomotoase ce se întrec zi de zi pe aceleași bulevarde înecate în coșmaruri ori minciuni prea frumoase pentru a fi dezmințite, nu aș mai da crezare timpului ce simt că nu mai are de gând să se oprească și care, fără pic de considerație mă plimbă pe tot felul de cărări întunecoase, la capătul cărora nu găsesc generica și mult dorita “lumină”.
Aș vrea să stau așa, să se uite trecătorii la mine ca la vreun extraterestru și să inspir aerul necopt și îmbâcsit cu dorințe neîmplinite.
Și atunci când se ajunge la asta… ce are să îmi treacă prin gândul meu? Vă spun eu ce.. valuri de dorințe , pline de iubire, pline de aspirații și de realități de care sunt cât de cât conștientă.
Gândul meu va fi plin de voi toți, va fi plin de tipul ce m-a stropit când a trecut cu mașina în viteză azi dimineață și care nu a ținut cont că eram îmbrăcata într-o culoare deschisa, de proful de mate, de bătaia cu bulgări de azi din clasă, de el, de tine, de frigul ce îmi încleșteaza mâna de fiecare dată când apăs butonul play la mp3, de fiecare șofer care mă înjură atunci când alerg pe trecerile de pietoni ca să nu întarzii la ore ( vezi, timpule dacă ești nesătul de mișcare ce pățesc oamenii din cauza ta?), va fi plin de tot ceea ce vreau și ce nu pot avea, de ceea ce am și ce nu mă mulțumește, de ceea ce îmi este dor și de care știu că nu am să mă satur niciodată.
Sufletul meu va fi inundat de emoție și răceală, de dorință și resemnare de trecut , prezent și viitor.
Pentru aceasta nu îmi trebuie o oră, un an, o săptămână, îmi trebuie doar o clipă, o amărâtă de secundă, care se transformă mai apoi într-un timp nedefinit.
Dar astăzi dacă m-aș așeza în zăpadă, nu numai m-aș gândi la voi, dar și la ceea ce mă face pe mine fericită. Astăzi mai mult ca oricând sunt dispusă să mă gândesc la asta, pentru că acum toți de lângă mine .. mai mult sau mai puțin sunt fericiți și asta.. mă face și pe mine să zâmbesc.
Clipa de meditație în schimb s-a frânt în praf de zăpadă, e timpul să mă ridic și să îmi văd de drumul spre casă, e timpul să las gândurile să își urmeze cursul normal .. până când iar .. vor avea nevoie de un tăcut monolog…
Aș sta așa, liniștită cu fundul în zapadă, nebăgând de seamă frigul ce e din ce în ce mai crud cu mine, nici pe oamenii supărați și încruntați ce nu mai au timp să se mai oprească și să mai ofere un zâmbet cald unui om care simte că se prăbușește în neștire. Nu aș mai băga de seamă mașinile zgomotoase ce se întrec zi de zi pe aceleași bulevarde înecate în coșmaruri ori minciuni prea frumoase pentru a fi dezmințite, nu aș mai da crezare timpului ce simt că nu mai are de gând să se oprească și care, fără pic de considerație mă plimbă pe tot felul de cărări întunecoase, la capătul cărora nu găsesc generica și mult dorita “lumină”.
Aș vrea să stau așa, să se uite trecătorii la mine ca la vreun extraterestru și să inspir aerul necopt și îmbâcsit cu dorințe neîmplinite.
Și atunci când se ajunge la asta… ce are să îmi treacă prin gândul meu? Vă spun eu ce.. valuri de dorințe , pline de iubire, pline de aspirații și de realități de care sunt cât de cât conștientă.
Gândul meu va fi plin de voi toți, va fi plin de tipul ce m-a stropit când a trecut cu mașina în viteză azi dimineață și care nu a ținut cont că eram îmbrăcata într-o culoare deschisa, de proful de mate, de bătaia cu bulgări de azi din clasă, de el, de tine, de frigul ce îmi încleșteaza mâna de fiecare dată când apăs butonul play la mp3, de fiecare șofer care mă înjură atunci când alerg pe trecerile de pietoni ca să nu întarzii la ore ( vezi, timpule dacă ești nesătul de mișcare ce pățesc oamenii din cauza ta?), va fi plin de tot ceea ce vreau și ce nu pot avea, de ceea ce am și ce nu mă mulțumește, de ceea ce îmi este dor și de care știu că nu am să mă satur niciodată.
Sufletul meu va fi inundat de emoție și răceală, de dorință și resemnare de trecut , prezent și viitor.
Pentru aceasta nu îmi trebuie o oră, un an, o săptămână, îmi trebuie doar o clipă, o amărâtă de secundă, care se transformă mai apoi într-un timp nedefinit.
Dar astăzi dacă m-aș așeza în zăpadă, nu numai m-aș gândi la voi, dar și la ceea ce mă face pe mine fericită. Astăzi mai mult ca oricând sunt dispusă să mă gândesc la asta, pentru că acum toți de lângă mine .. mai mult sau mai puțin sunt fericiți și asta.. mă face și pe mine să zâmbesc.
Clipa de meditație în schimb s-a frânt în praf de zăpadă, e timpul să mă ridic și să îmi văd de drumul spre casă, e timpul să las gândurile să își urmeze cursul normal .. până când iar .. vor avea nevoie de un tăcut monolog…